Nicușor Dan spune că "o să fie rău" în București la un cutremur: N-am încredere că blocurile noi respectă cerințele. ISC e catastrofal

Data publicării:
nicusor dan langa o cladire in paragina
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti. El a apreciat că teoretic, blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic nu are încredere că se întâmplă acest lucru.

„Dacă vine un cutremur, o să fie rău, da. Adică sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977 şi o să fie rău. În momentul de faţă, noi avem proiecte de cam un miliard de lei de consolidare care sunt în diferite faze, fie de expertizare, fie de proiectare pentru începerea execuţiei. Sunt anevoioase procedurile administrative, dar vrem să le facem ca la carte”, a declarat Nicuşor Dan, la Prima TV, întrebat fiind cum va fi afectată Capitala în cazul unui cutremur major. 

În ceea ce priveşte numărul clădirilor cu risc seismic consolidate, edilul a precizat: ”Efectiv, suntem în trei şantiere. Proiecte pentru care există bani şi există proiecte în diferite faze, sunt 150 de blocuri sau clădiri de o anumită dimensiune. Să zicem că în trei ani o să fie gata 80 sau 100 din ele.

De ani de zile noi acţionăm empiric. Vine o asociaţie de proprietari ne ducem să consolidăm acolo sau acolo sau acolo şi Ministerul Dezvoltării a venit acum cu o propunere foarte bună. A zis: facem o evaluare preliminară pentru toate clădirile care au o anumită înălţime şi o anumită vechime, sunt 8.000 în Bucureşti, o terminăm până în 2025, dăm nişte punctaje, astea nu sunt expertize, sunt numai nişte evaluări preliminare şi în funcţie de asta ne ducem cu priorităţile şi cu finanţarea”.

Primarul Capitalei s-a arătat sceptic în legătură cu respectarea cerinţelor tehnice în cazul blocurilor nou construite.

„Aici e de la caz la caz, nu ştiu ce să spun. Teoretic, da. Practic, eu n-am încredere. Deci Inspectoratul de Stat în Construcţii are două atribuţii principale. Una de verificare a legalităţii când se emit autorizaţiile, şi aici e catastrofal, şi una de verificare a structurilor de rezistenţă. Adică, la anumite momente în construcţia blocului vine un inginer de la inspectorat şi verifică că ai pus fierul de dimensiunea care trebuie, că betonul a stat câte zile trebuie şi toate lucrurile astea. Aici nu am expertiză suficientă, dar din moment ce Inspectoratul e aşa de prost pe verificarea legalităţii, am dubii că e foarte bun în partea cealaltă”, a mai declarat Nicuşor Dan, citat de News.ro.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...