„Una dintre cele mai mari enigme”: Arheologi amatori au descoperit un obiect roman misterios „complet unic”

Data actualizării: Data publicării:
dodecaedru roman descoperit în Anglia
Obiectul este unul dintre cele mai mari exemplare de dodecaedre descoperite până acum. Captură foto: Norton Disney History and Archeology Group

Arheologi amatori din Anglia au dezgropat unul dintre cele mai mari dodecaedre descoperite vreodată, însă modul în care aceste obiecte erau folosite rămâne „una dintre marile enigme ale arheologiei”, potrivit CNN.

Obiectul cu 12 fețe este unul din 33 de dodecaedre din Britania romană care au fost descoperite până acum și unul din aproximativ 130 descoperite în întreaga lume.

Ele sunt considerate „una dintre marile enigme ale arheologiei”, potrivit Norton Disney History and Archeology Group, un grup de amatori din regiunea Lincolnshire, unde obiectul a fost descoperit în iunie.

Dodecaedrul are 8 centimetri în diametru, este gol la interior și acoperit cu 12 găuri de mărimi diferite. Obiectul vechi de 1.700 de ani va fi expus la Muzeul Lincoln din 4 mai până la începutul lunii septembrie.

Obiectul este unul dintre cele mai mari exemplare de dodecaedre descoperite până acum.

dodecaedru-roman-3
În jur de 130 de astfel de dodecaedre au fost descoperite în întreaga lume, acesta fiind construit acum 1.700 de ani. Foto: Profimedia Imaes

Experții nu sunt siguri la ce erau folosite aceste obiecte de către romani. „Este complet unic”, a spus și Richard Parker, secretar al grupului de arheologi amatori, care a precizat că, spre deosebire de alte obiecte de acest gen descoperite în trecut, noul dodecaedru este neavariat.

„Trebuie să fi fost un motiv foarte important pentru ca obiectul să fie îngropat în pământ în felul acesta”, a spus Parker.

Dodecaedrele nu sunt descrise în literatura romană și nici nu apar în mozaicuri, potrivit lui Parker. Obiectele au și câteva caracteristici care fac foarte dificilă determinarea adevăratului lor scop.

Toate obiectele descoperite au dimensiuni diferite, ceea ce înseamnă că nu erau folosite pentru măsurare. Din moment ce nu prezintă niciun semn de uzură este puțin probabil ca obiectul să fi fost folosit ca instrument.

dodecaedru-roman-arheologie-3
Dodecaedrele sunt un mister - nu sunt descrise în literatura romană și nici nu apar în mozaicuri. Captură foto: X / Norton Disney History and Archeology Group

Grupul lui Parker a propus o ipoteză despre utilitatea obiectului: „Cel mai probabil era un fel de obiect religios sau ritualic. Romanii erau un grup foarte superstițios și în general aveau nevoie să vadă semne care să le permită să ia decizii în vieților lor de zi cu zi.”

Dodecaedrul a fost descoperit în apropierea unei figurine cu „conotații religioase puternice” care prezintă un zeu roman călare. Artefactul a fost descoperit în 1989 cu detectorul de metale, acest tip de figurină fiind găsit „de multe ori în temple”.

Organizația plănuiește să se întoarcă la situl arheologic anul acesta pentru a realiza mai multe excavații, despre care Parker speră că îi vor ajuta să stabilească la ce era folosită locația.

Faptul că dodecaedrul a fost descoperit într-un sit arheologic îi va ajuta pe specialiști să rezolve misterul acestor obiecte - în cazul multor dodecaedre găsite acum 200 sau 300 de ani nu se cunoaște contextul în care au fost descoperite, potrivit lui Parker.

„Este o poveste destul de complexă pe care de-abia începem să o descoperim”, a adăugat Parker.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...