Video Mii de taximetriști protestează miercuri în Piaţa Constituţiei. Ei cer Guvernului o lege pentru ridesharing

Data actualizării: Data publicării:
protest-taximetristi-bucuresti-inquamphotos-octav-ganea (2)
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Taximetriştii protestează, miercuri, în Piaţa Constituţiei din Capitală cu peste 4.000 de maşini, solicitând drepturi egale cu cele ale firmelor de ridesharing. Aceștia vor ca șoferii de transport alternativ să funcționeze după aceleași reguli și cer Guvernului să adopte o nouă lege în acest sens. 

„Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în regim de Taxi ANPOTRT, Asociaţia Banat Crişana - Taxi, Asociaţia de Monitorizare Taxitransilvania, Asociaţia Clubul Taximetriştilor Liberi de Pretutindeni, Asociaţia Taxi Transilvania şi Asociaţia Banat Taxi anunţă un amplu miting pentru data de 13.03.2024. Acţiunea, la fel ca toate mitingurile desfăşurate în cursul anului acesta, este organizată de asociaţiile semnatare în frunte cu ANPOTRT, asociaţie reprezentativă la nivel naţional, aflată într-un parteneriat activ cu Confederaţia Sindicală Naţională Meridian. Protestul va avea loc în Piaţa Constituţiei, între orele 9:00 - 18:00 şi sunt aşteptaţi participanţi din toate judeţele ţării”, se arată într-un comunicat al ANPOTRT.

Potrivit documentului citat, în ultimul an, asociaţiile care reprezintă taximetriştii au tras numeroase semnale de alarmă, atât la Bucureşti, cât
şi în ţară, cu privire la concurenţa neloială în acest domeniu de activitate, puternic dereglementat, prin adoptarea unei legislaţii defectuoase şi paralele privind un aşa zis „transport alternativ de persoane”.

„În decursul ultimelor 9 luni, începând cu protestul din 20 iunie 2023, asociaţiile au depus nenumărate documente, atât la Guvern, la Cancelaria Primului Ministru, la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Digitalizării, cât şi în Parlamentul României. S-a participat la multiple şedinţe de negocieri, atât la Guvern, cât şi în Parlament. De asemenea, au fost organizate, în susţinerea revendicărilor noastre, ample proteste, desfăşurate atât în Bucureşti, cât şi în ţară, care au avut ca şi punct culminant intrarea în greva foamei a unui număr semnificativ de taximetrişti din toată ţara”, aminteşte comunicatul citat.

În aceste condiţii, Ministerul Transporturilor a publicat în dezbatere un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea OUG.nr.49/2019, care conţine şi anumite propuneri înaintate de taximetrişti. Este vorba despre eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere, modificarea ecusoanelor, astfel încât acestea să fie văzute de la distanţă, în vederea îmbunătăţirii activităţii de inspecţie şi control, abordarea în mod uniform a vechimii autoturismului cu transportul în regim de taxi şi închiriere, respectiv până la 5 ani vechime la prima autorizare şi maximum 10 ani la prelungire. De asemenea, este prevăzută obligativitatea operatorilor de transport alternativ de a desfăşura activitatea pe raza autorităţii de autorizare.

„Ceea ce lipseşte din proiectul de Ordonanţă este limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, motiv pentru care, lupta noastră continuă şi va continua până la obţinerea acestui punct. Protestul din data de 13.03.2024 este organizat tocmai pentru a atrage atenţia Guvernului şi Parlamentului României asupra faptului că, fără includerea acestei limitări, nu putem vorbi de o concurenţă loială între jucătorii din această piaţă”, se precizează în comunicatul asociaţiilor de taximetrişti.

La protestul organizat miercuri şi-au anunţat participarea şi reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Leonardo DiCaprio, un unchi de milioane. Și-a scos nepoata adolescentă la shopping de lux. Acum 10 ani, fata...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...