Reuters: Statele UE sunt împărțite în ceea ce privește folosirea energiei nucleare. România și alte 11 țări susțin tehnologia

Data publicării:
Centrale Nucleaire de Nogent sur Seine, France
Foto: Profimedia Images

Statele membre UE au arătat luni cât sunt de divizate în politica din domeniul energiei nucleare, o parte, condusă de Franţa, promovând tehnologia, iar o alta, condusă de Austria şi Germania, făcând în schimb presiuni pentru prioritizarea surselor de energie regenerabilă, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Înaintea reuniunii de luni a miniştrilor europeni ai Energiei, a avut loc întâlnirea celor două grupări rivale pentru a stabili cum îşi vor arăta sprijinul pentru tehnologia energetică preferată.

Grupul de 13 ţări, condus de Franţa, care este în favoarea energiei nucleare, a cerut politici UE mai puternice în privinţa acestui tip de energie şi a susţinut că recentele progrese înregistrate în negocierile cu Bruxellesul privind recunoaşterea importanţei energiei nucleare în mixul energetic trebuie transformate în proiecte concrete şi în finanţare.

„Aceste evoluţii trebuie acum convertite într-un cadru european cuprinzător pentru dezvoltarea energiei nucleare, explorarea politicilor esenţiale, inclusiv finanţarea”, se arată într-o declaraţie comună a grupului.

Comunicatul a fost semnat de Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Finlanda, Franţa, Ungaria, Ţările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Suedia. Italia a participat la întâlnire, dar nu a semnat comunicatul.

Între timp, Austria şi Germania conduc grupul de 13 ţări care cer Bruxellesului să promoveze în schimb energia regenerabilă. Comunicatul nu se referă în mod direct la energia nucleară, iar diplomaţi UE au declarat pentru Reuters că obiectivul este de a prioritiza investiţiile în energia regenerabilă şi în reţele, în defavoarea energiei atomice.

„Finanţarea ar trebui să se concentreze pe tehnologiile eficiente din punct de vedere al costurilor, unde există obiective comune”, se arată într-o declaraţie comună a grupului.

UE are obiective comune privind extinderea energiei regenerabile, dar nu şi ţinte comune legate de energia nucleară.

Comunicatul a fost semnat de Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia şi Spania. Ambele comunicate au fost semnate de Ţările de Jos.

Cipru, Lituania şi Belgia - care deţin preşedinţia rotativă a UE - nu au semnat niciun comunicat.

Franţa, care obţine aproximativ 70% din electricitate din energia nucleară, este principalul campion din Europa în domeniul energiei nucleare. Printre aliaţii Franţei se află unele ţări mai sărace din Europa de Est care au reactoare nucleare sau intenţionează să le construiască pentru a-şi reduce dependenţa de cărbunele poluant.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...