Ucraina îl acuză pe un actor sârb care va juca în serialul „The White Lotus” că susține Rusia. Putin l-a decorat în 2018

Data publicării:
Russia Putin Unity Day
Artistul sârb, în vârstă de 36 de ani şi care a obţinut cetăţenia rusă în 2021, a fost decorat de preşedintele Vladimir Putin în 2018 pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii ruse. Foto: Profimedia Images

Ucraina l-a acuzat miercuri pe actorul sârb Milos Bikovic, care urmează să joace în următorul sezon al serialului TV de mare succes „The White Lotus”, că susţine Rusia „de la începutul invaziei”, potrivit unui mesaj adresat postului de televiziune american HBO, informează AFP, preluată de Agerpres.

Artistul sârb, în vârstă de 36 de ani şi care a obţinut cetăţenia rusă în 2021, a fost decorat de preşedintele Vladimir Putin în 2018 pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii ruse.

„Milos Bikovic, un actor sârb care susţine Rusia de la începutul invaziei ar trebui să joace în sezonul 3 al serialului «The White Lotus», produs de HBO”, a declarat ministrul ucrainean de Externe pe reţeaua de socializare X.

„HBO, nu vă deranjează să lucraţi cu o persoană care susţine genocidul şi încălcarea dreptului internaţional?”, a adăugat el, adresându-se postului american care produce acest serial de televiziune.

HBO a anunţat la jumătatea lunii ianuarie că Milos Bikovic se va alătura distribuţiei din următorul sezon. Filmările vor începe în februarie în Thailanda, potrivit revistei Variety.

Postul american nu a reacţionat deocamdată în urma acestor critici.

Milos Bikovic, care a jucat în mai multe filme ruseşti, a obţinut cetăţenia rusă în baza unui decret semnat de Vladimir Putin pe 24 februarie 2021, cu un an înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

„Este o mare onoare pentru mine să spun astăzi: Rusia este patria mea”, a scris atunci actorul sârb într-un mesaj distribuit pe Instagram, în care a afirmat că se consideră „un membru activ al societăţii ruseşti”.

Serialul de antologie TV „The White Lotus”, o satiră muşcătoare despre ipocrizia oamenilor bogaţi, s-a bucurat de un succes uriaş în rândul publicului şi al criticilor de specialitate. Această producţie a câştigat numeroase trofee, inclusiv 14 premii Primetime Emmy şi două Globuri de Aur.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...