Ancheta care viza spionajul Qatarului asupra lui Michel Platini a fost închisă de justiția franceză

Data publicării:
profimedia-0555582751
Michel Platini. Foto: Profimedia Images

Ancheta deschisă în noiembrie 2022 în Franţa în urma unui articol din The Sunday Times, referitoare mai ales la suspiciunile că Michel Platini a fost spionat de Qatar, a fost închisă, a indicat vineri parchetul din Paris, confirmând o informaţie din ziarul Le Monde, transmite Agerpres.

Această anchetă, deschisă pentru „atac asupra unui sistem automatizat de date” şi „violarea secretului corespondenţei”, a fost închisă, „infracţiunile nu pot fi suficient definite”, a precizat parchetul.

Potrivit Le Monde, clasarea anchetei a avut loc pe 12 ianuarie.

Michel Platini, care a fost căpitan și selecţioner al naţionalei Franţei, apoi preşedinte al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), a depus o plângere şi a fost audiat ca martor pe 4 ianuarie 2023.

Potrivit The Sunday Times, Michel Platini ar fi fost spionat în mai 2019, înainte ca el să fie arestat pentru scurt timp, în iunie 2019, în cadrul anchetei privind suspiciunile de corupţie legate de atribuirea Cupei Mondiale din 2022 Qatarului.

În acest caz, el nu a făcut obiectul vreunei urmăriri penale în această etapă.

Alte două anchete legate de suspiciuni de spionaj din partea Qatarului sunt încă în desfăşurare.

Una din anchete se referă la infracţiunea de compromitere a unui sistem automat de date.

Ancheta a fost deschisă după o plângere depusă de senatoarea Nathalie Goulet, care a făcut legătura între apelul telefonic de la un bărbat care pretindea a fi un anchetator şi cunoştea parola căsuţei ei de e-mail şi cercetările sale asupra islamului radical şi faptul că a votat împotriva convenţiilor semnate de Franţa cu Qatar, inclusiv parteneriatul pentru securitatea Cupei Mondiale de fotbal.

Cealaltă anchetă se referă la o plângere a site-ului de ştiri Mediapart şi a unuia dintre jurnaliştii săi, Yann Filipino. Autorul mai multor anchete despre Qatar, acesta a denunţat mai multe tentative de phishing (escrocherii pe internet) începând din ianuarie 2020.

Potrivit anchetei din The Sunday Times, în jur de cincizeci de personalităţi, printre care jurnalişti şi avocaţi, au fost ţinta hackerilor angajaţi pentru a proteja reputaţia Qatarului.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...