Grindeanu anunță că noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Data publicării:
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu. Inquam Photos / George Calin

Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

"Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanţa. Acesta este mesajul pe care l-am avut astăzi în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports). Proiectul comun, cu o valoare de peste 82 de milioane de euro, dezvoltat deja cu Administraţia Portului Constanţa, în baza Memorandumului semnat în iunie 2022, a căpătat contur, iar pe 15 mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off)", a precizat oficialul.

Ministrul de resort a adăugat că anul 2023 a fost unul al recordurilor absolute în ceea ce priveşte traficul de mărfuri în Portul Constanţa, "iar tendinţa de creştere se menţine şi în anii următori".

"De aceea, suntem interesaţi de atragerea de finanţări pentru creşterea capacităţii portuare pentru reducerea timpilor de descărcare/încărcare a navelor, fluidizarea fluxului de nave în bazinele portului, extinderea capacităţilor de stocare şi a reţelelor rutiere şi feroviare din cadrul Portului", a punctat demnitarul.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind expertiză şi finanţare pentru o serie de proiecte de interes internaţional.

"Am discutat astăzi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite. Propunerile noastre au vizat în special sectoarele aerian, rutier şi feroviar. Mai exact, România îşi doreşte expertiză şi finanţare pentru o serie de proiecte de interes internaţional. Astfel, le-am transmis oficialilor emiratezi şi reprezentanţilor companiilor din EAU că avem deja primele rezultate ale cooperării dintre România şi Emiratele Arabe Unite. Mai exact, la jumătatea lunii mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off), un proiect comun dezvoltat de compania portuară din Dubai (DP World) cu Administraţia Portului Constanţa, în baza memorandumului semnat autorităţile române şi emirateze", a scris, joi, ministrul pe propria pagină de Facebook.

Potrivit sursei citate de Agerpres, autorităţile au în vedere continuarea acestei colaborări cu EAU şi pe alte proiecte.

Premierul Marcel Ciolacu efectuează, joi şi vineri, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze.

Oficialul român este însoţit de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM, Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanţa, Mihai Teodorescu. Miniştrii care fac parte din delegaţie au întrevederi oficiale cu omologii din Emiratele Arabe Unite.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...