Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi reluat în zilele următoare

Data publicării:
parc de panouri fotovoltaice
Panouri fotovoltaice. Foto: Profimedia Images Foto: Profimedia

Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi reluat în zilele următoare, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, în şedinţa din 13 decembrie, să ia act de renunţarea la judecată a societăţii Dhelectric System SRL, care a contestat derularea programului. Ministerul arată că AFM se află în ultimele faze de evaluare a celor 93 de noi instalatori care au depus dosarele, iar în ediția curentă din 2023 a programului vor fi instalate 90.000 de sisteme.

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat printr-o decizie a instanţei, în luna septembrie, ca urmare a demersului juridic al acestei societăţi, care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor. La iniţiativa ministrului Mediului, Mircea Fechet, s-a organizat în luna noiembrie, la sediul MMAP, o întâlnire de mediere între părţi, în cadrul căreia societatea şi-a asumat să renunţe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor. Ulterior, odată cu deschiderea unei noi sesiuni, societatea în cauză a transmis către ÎCCJ şi respectiv Curtea de Apel Oradea cererile de renunţare la procesul intentat AFM.

"Le mulţumesc magistraţilor că au înţeles să trateze cu celeritate cauza şi au adus celor 90.000 de beneficiari, chiar înainte de Crăciun, o veste bună şi foarte aşteptată. După cum ştiţi, pentru a debloca programul, am decis să nu aşteptăm soluţia instanţei, care ar fi putut menţine blocajul până la jumătatea anului viitor, sau chiar mai mult. În schimb, am lansat o nouă sesiune de validare a instalatorilor, care a permis atât firmei care a deschis procesul, cât şi altor potenţiali instalatori, să se înscrie din nou în program.

Această decizie a dus la deblocare. AFM se află în ultimele faze de evaluare a celor 93 de noi instalatori care au depus dosarele. Îmi doresc să văd primele panouri instalate până la sfârşitul anului. Astfel, prin instalarea celor 90.000 de sisteme din ediţia curentă, plus cel puţin încă pe atât din ediţia de anul viitor, 2024 are toate şansele să devină anul unei adevărate revoluţii a energiei verzi pentru casele românilor", a declarat ministrul Mircea Fechet.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...