Prefectul Capitalei, despre cumpărarea minicentralelor mobile în București: „Primăria Generală se preface că lucrează”

Data publicării:
femeie care sta cu mainile pe calorifer
Primăria Capitalei va cumpăra 20 de minicentrale mobile, pentru a îmbunătăţi funcţionarea punctelor termice. FOTO: Shutterstock

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a reacţionat după ce compania municipală Energetica Servicii a anunţat licitaţie pentru achiziţionarea a 20 de capacităţi modulare de producere de energie termică şi a spus că este o „măsură tardivă, cu eficienţă îndoielnică şi luată doar pentru a se putea invoca în campanie”, transmite Agerpres.

El a atras atenţia că termenul de depunere a ofertelor este 23 februarie, adică la sfârşitul iernii.

„Cât este interes pentru a rezolva real o problemă uriaşă pentru bucureşteni şi cât este exerciţiu de imagine şi de discurs la început de an electoral? Când estimează domnul primar general că cele 20 de instalaţii vor livra agent termic? De ce o face la finalul iernii, în 2024? Este primar din 2020 şi tot de atunci a promis bucureştenilor apă caldă şi căldură. De ce nu a făcut această achiziţie în primele două ierni ale mandatului, înainte să lase zeci de mii de oameni fără căldură? O măsură tardivă, cu eficienţă îndoielnică şi luată doar pentru a se putea invoca în campanie”, a scris pe Facebook Rareş Hopincă.

Rareş Hopincă a solicitat Termoenergetica să remedieze avariile şi să reia furnizarea agentului termic către bucureşteni.

„Primăria Generală se preface că lucrează. Cetăţenii ar trebui să se prefacă şi ei că au căldură? Încă 313 blocuri au rămas fără agent termic în Bucureşti. Majoritatea în Sectorul 2, unul dintre cele mai afectate sectoare de disfuncţionalităţile sistemului. (...) Solicit Termoenergetica să remedieze de urgenţă avaria produsă la Magistrala II Sud din zona Piaţa Iancului, cât şi avariile deja existente în celelalte sectoare din Capitală”, a mai afirmat prefectul Capitalei.

Compania Municipală Energetica Servicii a anunţat pe 25 ianuarie pe SEAP licitaţie pentru achiziţionarea a 20 de capacităţi modulare de producere de energie termică, de tip container. Acestea au o valoare estimată cuprinsă între 5.443.766 - 79.420.035 lei. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară reprezintă 75%, termenul de livrare 10%, iar performanţele tehnice 15%. Durata contractului este de 12 luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 23 februarie.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...