Aleșii sunt de negăsit în colegii. Parlamentarii chiulesc și de la activitățile din circumscripții

Data publicării:
popa

Reporterul a încercat să intre în cabinetul senatorului Mihaela Popa. Era închis în această dimineaţă, nu avea niciun orar afişat. Contactată telefonic, doamna Mihaela Popa a spus că tocmai plecase de la cabinet de cinci minute, însă dacă ar fi fost aşa, reporterul ar fi văzut-o, pentru că se afla aici de mai bine de 10 minute

Un alt colegiu, un alt birou parlamentar. Senatorul de Bihor Florian Bodog nici măcar nu şi-a deschis cabinetul din teritoriu. „Nu sunt la cabinet, sunt în oraş”, a spus el, contactat telefonic de echipa Digi24. „Putem să ne vedem la cabinet, doar că nu este deschis oficial, nu am firmă pe el, nu , nu am, nu-i făcut, doar mobilierul este adus”, a adăugat parlamentarul.

Cabinetul va fi inaugurat în data de 9 mai, la cinci luni distanță de când a obţinut votul de încredere al bihorenilor.

Nici parlamentarii de București nu au fost de gasit în birourile lor.

Costică Canacheu are biroul parlamentar pe Calea Griviței. Deputatul nu are un program afișat de audiențe. Unii vecini susțin că nu l-au văzut în viața lor pe deputat trecând pragul biroului parlamentar

Pentru activitatea desfăşurată în birourile din circumscripţii, parlamentarii primesc lunar 10.000 de lei din care plătesc angajaţii, chiria şi întreţinerea.

Citiți și:

BANII TĂI, RISIPA STATULUI. Cazul autostrăzilor

BANII TĂI, RISIPA STATULUI. Cazul managerilor privați

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Millie Bobby Brown, prima apariție după ce s-a căsătorit în secret cu fiul lui Jon Bon Jovi. Actrița și Jake...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...