Începe „Litoralul pentru toți”. Prețuri de la 35 de lei pentru o noapte de cazare

Data publicării:
plaja cu oameni la malul marii
Turiști pe litoralul românesc. Foto: Inquam Photos / George Călin

La 1 septembrie începe ediția de toamnă a programului "Litoralul pentru toţi", prin care românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte.

Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.

Programul "Litoralul pentru toţi", ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 - 30 septembrie 2023 şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Reprezentanţii FPTR estimează că peste 100 de unităţi vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.

"Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie", a afirmat Dragoş Răducan, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, potrivit Agerpres.

În programul "Litoralul pentru Toţi", tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

"Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în vârf de sezon şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc încă o vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii", a adăugat reprezentantul FPTR.

"Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de ramură, având în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism. Acestea asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Informaţiile privind hotelurile incluse în acest program se pot afla pe site-ul www.fptr.ro.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...