Video La un pas de tragedie: O mașină a fost filmată pe contrasens pe A1. Un șofer a evitat impactul la limită

Data actualizării: Data publicării:
masina pe contrasens pe A1
Filmarea este făcută dintr-o altă mașină, care circula pe A1, pe sensul București-Pitești. FOTO: Captură Digi24

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe A1, în județul Argeș. El riscă o amendă între 1.500 și 3.300 de lei și ar putea să rămână fără permis pentru o perioadă de patru luni.

Filmarea este făcută dintr-o altă mașină, care circula pe A1, pe sensul București-Pitești.

În filmare se vede cum, la un moment dat, din față se apropie un autoturism. Se observă clar că merge pe contrasens, iar mașina care este în fața autoturismului din care se filmează îl evită la limită.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție din Argeș au declarat că încearcă să-l identifice pe șoferul care putea să provoace o tragedie.

El riscă acum o amendă între 1.500 și 3.300 de lei și ar putea să rămână fără permis pentru o perioadă de patru luni.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri