Primul campus de învățământ dual din Prahova. Președintele CJ, Iulian Dumitrescu, anunță 30 milioane de euro pentru noua investiție

Data publicării:
Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova
Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova Foto: Facebook Iulian Dumitrescu

„Proiectul elaborat de Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu UPG Ploiești, Liceul „Lazăr Edeleanu" şi OMV Petrom va include locuri de cazare, bază sportivă, locuri de relaxare şi agrement, laboratoare cu dotări ultramoderne şi clădiri administrative. (...) Faptul că reuşim să atragem 30 de milioane de euro fonduri europene pentru realizarea acestui campus integrat pentru învățământul profesional și tehnic reprezintă o reuşită importantă a Consiliului Judeţean”, transmite Iulian Dumitrescu.

Acesta a semnat miercuri, împreună cu ministrul Educației, Ligia Deca, contractul de finanțare pentru realizarea campusului, primul de acest fel din Prahova. Banii vin din PNRR, iar termenul de finalizare a proiectului este iunie 2026.

Proiectul „Consorțiu Academic Mehedințeanu Petroleum – PH01CAMP” are o valoare totală aprobată de 149.352.292 de lei.

Principalele obiective ale proiectului sunt crearea condițiilor de școlarizare la standarde înalte, pentru dezvoltare profesională şi academică pentru elevii şi studenţii din Prahova şi sprijinirea companiilor prahovene cu forţă de muncă bine pregătită, așa cum precizează comunicatul CJ Prahova.

„Un judeţ performant economic, aşa cum este Prahova, cu multă industrie şi mulţi operatori economici, poate să aibă beneficii însemnate în urma acestei lucrări importante de investiţii. Mă bucur că se păstrează tradiția din învățământul prahovean și se continuă specializarea în petrol și gaze, unică în România”, a subliniat și ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...