Scopul principal al diplomației rusești pare a fi acela că trebuie mereu să ne fie frică. Frică să nu îi supărăm pe ruși, frică să nu îi irităm, frică să nu ne agreseze, să nu ne atace, frică să adresăm orice fel de cerere legitimă, frică să nu cumva să facem ceva care i-ar determina să ne ia cu japca încă o regiune. Stilul politic rusesc este acela al unui agresor care vine peste tine în apartament, iar dacă te revolți, el îți va spune că nu ai maniere și că se simte amenințat, că nu ești calm (ești isteric) și că nu se poate înțelege cu tine. Într-un final, îți va face o „concesie” rusească și îți va spune că te lasă și pe tine să stai într-un dormitor, dar sufrageria, bucătăria și holurile sunt ale lui. Iar dacă ai ceva de obiectat îți va mai spune că e de acord să îi plătești chirie pentru dormitor și gata, puteți să bateți palma și să trăiți în pace.
Am mai scris despre diplomația kremliniană actuală. Deși de-acum cam știm la ce să ne așteptăm când urmează să vină o reacție de la Moscova, este greu să nu fim uimiți aproape de fiecare dată de diversitatea reacțiilor agresive și jignitoare. În condițiile în care suntem puși în gardă – Anne Applebaum a scris că diplomații ruși se antrenează în special să aibă astfel de reacții care să vexeze jurnaliștii sau omologii lor occidentali, în general să sfideze bunul simț, prin urmare este vorba despre o strategie conștientă și atent aleasă.
Ceea ce înseamnă că ori de câte ori suntem uimiți de replicile cel puțin nepoliticoase ale oficialilor ruși, practic suntem exact în situația pe care chiar ei o urmăresc, și anume să pună piciorul în prag, să ne lase fără replică, să fim bulversați, să uităm propria strategie diplomatică și în minte să ne sune ca un ecou doar amenințările, ironiile și bădărăniile pe care le proferează.
Singurul lucru previzibil în ceea ce-i privește este că mereu sunt agresivi și au un talent special sau o pregătire pe măsură pentru a fi creativi în violență, în bădărănie, în mânuirea amenințărilor. Chiar și așa, provocarea principală rămâne aceea de a conviețui cu un vecin mereu pus pe harță și gata să sară la bătaie, un vecin care de-a lungul timpului este pașnic și rezonabil doar când tu ești mai puternic, dar devine cu atât mai agresiv când simte că treci printr-o perioadă mai proastă.
Soluția pare a fi aceea de a te întări, de a te pune la punct cu tehnici de apărare și de contraatac. Acesta este singurul limbaj, singurul comportament care îți poate asigura liniștea și independența. Dar ideea este să rămâi mereu puternic. Și să îți faci aliați de nădejde în care să te poți încrede.
Descrierile de mai sus arată un tipar îndelung exersat, să nu uităm că avem de înfruntat o strategie diplomatică. Chiar în condiții precum cele existente astăzi, cu liderii ruși care ridiculizează, mint, jignesc și amenință zilnic, totuși este nevoie de o cale de dialog, în ciuda faptului că în acest moment aceasta nu se întrevede. Totuși, atunci când și rușii vor înțelege sau vor fi nevoiți să redevină rezonabili, să nu mai repete la nesfârșit că invazia e de fapt o apărare și că războiul e o misiune specială, atunci va fi nevoie de tact diplomatic, de mult simț al realității și de responsabilitate.
Concomitent, Curtea Penală Internațională va trebui să identifice și să pedepsească crimele săvârșite de armata rusă în deja prea multe localități din Ucraina. Atacurile asupra civililor, violurile, jafurile, crimele, atrocitățile și gropile comune – toate vor trebui fie judecate de Tribunalul de la Haga. Războiul este război, operațiunea militară specială o fi ce o fi, dar atrocitățile, violurile și crimele armatei ruse trebuie aduse în fața justiției.
Unele lucruri chiar nu pot fi negociate.
