Doi soți au vândut tot ce aveau ca să poată trăi pentru tot restul vieții pe un vas de croazieră

Data actualizării: Data publicării:
soti
Doi soți au vândut tot ce aveau ca să poată trăi pentru tot restul vieții pe un vas de croazieră FOTO: John și Melody Hennessee

John și Melody Hennessee au de gând să-și petreacă restul vieții navigând în jurul lumii și au ajuns la concluzia că ar cheltui și mult mai puțini bani decât pe uscat.

Cei doi soți din Florida au vândut aproape tot ce dețineau în urmă cu trei ani, inclusiv afacerea pe care o aveau și casa, după care și-au cumpărat o rulotă modernă pentru a călători prin Statele Unite.

Însă John, de 76 de ani, a obosit să tot conducă, a spus Melody, de 64 de ani. Apoi cei doi soți au văzut o reclamă pe Facebook pentru o croazieră de 274 de zile cu Royal Caribbean și așa au început călătoria lor pentru tot restul vieții pe mare, potrivit Sky News.

În prezent, ei sunt în Republica Dominicană, după ce au fost în Australia, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud.

Spun că noua lor viață este mai interesantă, dar și mult mai ieftină.

„Avem o factură pentru telefon, o factură pentru navă și câteva facturi pentru carduri de credit și atât. Nu mai avem o ipotecă sau cheltuieli cu casele. Nu mai avem asigurări pentru mașini, asigurări pentru case, facturi pentru utilități. Și lista poate continua. Este mai ieftin să călătorești. Probabil cheltuim la jumătate față de cât cheltuiam pe uscat”, a spus John.

În prezent, viața lor este planificată pentru perioade de câte o lună și deocamdată au rezervări până în decembrie 2024.

Dar în curând își vor lua o reședință mai lungă sau chiar permanentă pe nava de croazieră Villa Vie, unde până la 30% dintre dintre cei aflați la bord vor fi rezidenți permanenți.

Nava va face ocolul lumii la fiecare trei ani, însă viața la bordul Villa Vie nu va fi ieftină. O cabină interioară începe de la suma de 99.000 de dolari, dar una cu balcon și cu vedere la ocean costă 249.000 de dolari, iar tariful lunar este de aproape 8.000 de dolari.

Nava este încă în construcție, însă va și finalizată și va pleca în prima călătorie pe mare anul viitor.

Cei doi spun că intenționează să-și cumpere o cabină pe vas, ca să o poată decora așa cum își doresc, având în vedere că plănuiesc o călătorie de cel puțin 15 ani de acum înainte.

John și Melody au doi copii care nu au niciun fel de emoții în legătură cu planurile părinților. Mai mult, cunoscând deja itinerariul pe care îl va avea Villa Vie, și-au făcut planuri să-și viziteze părinții în porturile în care va opri vasul.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...