Armuriera filmului „Rust”, vinovată de omor prin imprudenţă, după ce Alec Baldwin a împușcat-o din greșeală pe Halyna Hutchins

Data publicării:
Poliția din SUA a publicat imagini dramatice de pe platoul de filmare unde Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins
Imagini de pe platoul de filmare unde Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins. Foto: Profimedia

Armuriera de la filmul western „Rust”, pe platoul de filmare al căruia Alec Baldwin a împuşcat-o mortal pe directoarea de imagine, a fost găsită miercuri vinovată de omor prin imprudenţă de un tribunal american, relatează News.ro.

Hannah Gutierrez-Reed, care se ocupa de armament la filmul produs de Baldwin, a fost acuzată de neglijenţă repetată de către procurori. Ea riscă o pedeapsă de până la 18 luni de închisoare, scrie AFP.

Sentinţa ei va fi stabilită abia luna viitoare.

În octombrie 2021, Alec Baldwin a folosit în timpul filmărilor o armă care trebuia să conţină doar gloanţe oarbe, dar un glonţ real a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizorul Joel Souza.

Timp de două săptămâni, procuratura a încercat să explice cum a putut ajunge acest glonţ mortal - unul dintre numeroasele elemente de muniţie reală colectate de investigatori - pe platou, sfidând regulile de siguranţă comune din întrega industrie cinematografică.

În timpul audierilor, juraţilor le-au fost prezentate imagini cu Alec Baldwin manevrând arme într-un mod periculos, îndreptându-le spre alţi membri ai echipei, fără ca armuriera să intervină.

„Acesta nu este un caz în care a făcut o greşeală, punând accidental un glonţ real în armă”, a declarat procurorul Kari Morrissey în pledoaria finală de miercuri.

„Acest caz se referă la eşecuri de siguranţă constante şi nesfârşite care au dus la moartea unei fiinţe umane şi aproape au ucis o alta”, a adăugat ea.

Potrivit procurorului, armuriera a fost din nou neglijentă în dimineaţa tragediei: ea nu a fost prezentă când Alec Baldwin îşi pregătea scena şi a lăsat nesupravegheate cele aproximativ 20 de arme folosite de producţie.

Ea a lăsat arma în biserica în care a avut loc tragedia, „contrar tuturor reglementărilor privind activitatea armurierilor pe platou. După cum v-au spus numeroşi martori, ea lăsa mereu armele nesupravegheate. Nu a fost nimic neobişnuit în ziua de 21 octombrie”, a mai spus procurorul.

Morrissey a acuzat-o pe Gutierrez-Reed că a adus muniţie reală pe platou şi că nu a efectuat controlul necesar pentru a se asigura că muniţia introdusă în armă era sigură: gloanţele albe produc un zăngănit uşor de identificat atunci când arma este scuturată.

„Dacă nu verifică muniţia falsă (...) pentru a se asigura că sunt într-adevăr gloanţe albe, (...) este un joc de ruletă rusească care se desfăşoară de fiecare dată când un actor poartă o armă”, a mai spus procurorul.

Acuzarea a mai învinuit-o pe armurieră că, după tragedie, a ascuns cocaina pe care a consumat-o în afara orelor de lucru. În privinţa acestui aspect, juriul a găsit-o nevinovată.

Alec Baldwin, star şi producător al filmului, este, de asemenea, acuzat de omor prin imprudenţă. Procesul său este aşteptat să aibă loc în luna iulie.

Filmările la „Rust” au fost reluate câteva luni mai târziu şi s-au încheiat în Montana, cu Matthew, soțul Halynei Hutchins, în calitate de producător executiv.

La sfârşitul anului 2022, acesta a renunţat la procesul civil împotriva lui Alec Baldwin, în cadrul unei înţelegeri confidențiale.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...